intretinere scaun de birou

6 sfaturi pentru întreținerea scaunelor de birou

Petrec zilnic muuulte ori pe scaunul de birou și de-a lungul timpului am schimbat câteva. Sigur, majoritatea problemelor au fost cauzate de greutatea mea. Am fost destul de greu o vreme și în continuare sunt kilograme de dat jos. Drept urmare, înțeleg că scaunele mele nu au putut rezista prea mult.

În plus, nu am avut niciodată un scaun de birou scump, ba chiar pot spune că majoritatea au fost dintre cele ieftine. Și-au făcut treaba destul de bine și unele încă își mai fac.

Am două scaune de birou în casă, iar la țară de asemenea. Iar asta pentru că munca mea necesită muncă de la birou. Așa am ajuns să mă întreb cum aș putea întreține mai eficient scaunele mele de birou.

Un prim lucru pe care l-aș putea face ar fi să slăbesc. Fac asta deja de ceva timp, iar scaunul meu de birou suportă o greutate cu 20 kg mai redusă acum. Sper că e fericit. Dar sunt și alte sfaturi de avut în vedere, iar despre ele voi vorbi în rândurile următoare.

Te întrebi cum să ai grijă de scaunul tău birou, pentru a te bucura de el cât mai mult timp? Îți spun eu în rândurile imediat următoare. Iată care sunt sfaturile pe care trebuie să le aplici:

Curăță scaunul în mod regulat

Înainte de toate, ar trebui să ai în vedere curățarea scaunului în mod regulat. În acest fel vei reuși să îl păstrezi în cea mai bună formă, atrăgător și mai ales confortabil. Șterge-l de praf și de murdărie folosind o cârpă umedă sau chiar o soluție special concepută pentru curățarea materialului folosit pentru construirea scaunului tău de birou.

Asigură-te că folosești o cârpă moale și puțin umedă, care nu lasă urme sau zgârieturi pe suprafața scaunului.

Folosește o husă de protecție

Ți-ai cumpărat un scaun de birou al cărui aspect te încântă până peste măsură? Sigur ai vrea să te bucuri de el cât mai mult timp. Am dreptate? Dacă da, atunci am un sfat foarte bun pentru tine: folosește o husă de protecție. În acest fel, materialul său va fi protejat.

Sigur, nu te vei putea bucura de aspectul său minunat, dar vei ști că scaunul tău este păstrat în cele mai bune condiții, iar asta sigur îți va oferi satisfacție.

Înlocuiește componentele defecte

Se poate întâmpla ca anumite componente să se strice. De exemplu, roțile sau pistonul unui scaun se pot defecta destul de ușor. În astfel de cazuri, tot ce îți rămâne de făcute este să le schimbi. În acest fel vei păstra scaunul în stare bună de funcționare.

De exemplu, la mine pare că a cedat pistonul pe gaz, motiv pentru care caut acum să îl schimb. Ar trebui totuși să îl scot mai întâi, pentru a face măsurătorile necesare mai întâi.

Înlocuiește componentele defecte pentru a te asigura că ai o poziție corectă în timp ce lucrezi. Chiar de curând citeam cum cineva a ajuns la doctor doar pentru că a lucrat câteva ore cu scaunul mai jos decât poziția normală. Vrei asta? Probabil că nu.

Nu lăsa scaunul la soare și căldură excesivă

Expunerea scaunelor de birou la lumina solară directă și căldură excesivă poate cauza deteriorarea materialului și decolorarea. În acest fel, nu numai aspectul scaunului ar putea avea mult de suferit, ci și materialele sale vor fi mult afectate.

De aceea ar trebui să eviți lăsarea scaunului la soare. Ține-l într-un mediu prietenos și sigur va avea o durată de viață mai lungă.

Nu sta prea mult pe scaun

Este de la sine înțeles faptul că scaunul de birou va fi cu atât mai uzat, cu cât petreci mai mult timp pe acesta. Dacă ai această posibilitate, limitează timpul petrecut pe scaunul tău de birou. Din păcate eu nu pot face asta, deoarece trebuie să lucrez. Recunosc însă că mi-ar plăcea anumite pauze uneori.

Respectă greutatea maximă recomandată

În final, îți mai rămâne un lucru de făcut: respectă greutatea maximă de recomandată. Dacă depășești această limită, caută un scaun care îți poate suporta greutatea. În acest fel, sigur va rezista mai bine pentru o mai lungă perioadă de timp.

De asemenea, ai putea investi în achiziționarea unui scaun de birou de o mai bună calitate. Apasă pe acest link pentru a vedea câteva scaune de calitate premium!

Tu ce faci pentru a avea grijă de scaunul tău de birou?

Urmărește-mi blogul pe Google News.

Alătură-te celorlalți 5 abonați.
Împărtășește-ți dragostea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.