chiuveta sub geamul din bucatarie

Chiuvetă sub geamul din bucătărie – merită?

Amenajarea unei bucătării poate fi o foarte mare provocare. Trebuie să gândim fiecare detaliu în parte și totodată să găsim locul tuturor obiectelor de mobilier, electrocasnicelor și a altor utilități care fac bucătăria o cameră funcțională.

Amplasarea chiuvetei reprezintă un astfel de detaliu ce nu ar trebui să ne scape din vedere. Care o fi cel mai bun loc în care să instalezi chiuveta? Ei bine, cu siguranță nu putem răspunde la această întrebare. Dar ce părere aveți despre montarea chiuvetei sub fereastra din bucătărie?

Ei bine, acesta este subiectul articolului nostru. Dacă te gândești și tu să montezi chiuveta sub geamul din bucătărie, dar încă nu ești convins că merită să faci asta sau nu, atunci ai ajuns la locul potrivit. Iată care sunt avantajele dar și dezavantajele acestei alegeri.

Montarea chiuvetei sub fereastra din bucătărie – avantaje

Tot mai des găsim bucătării în care chiuveta este instalată sub fereastră, atât în cazul apartamentelor recent construite cât și în cazul celor renovate de curând. Amenajările moderne prevăd acest mod de instalare deseori, iar asta deoarece se dovedește a fi un mod foarte practic de a instala chiuveta.

Nu ești convins că merită să instalezi chiuveta sub fereastra din bucătărie? Probabil că o vor face următoarele avantaje ale instalării chiuvetei în acest loc:

  • Te vei putea bucura de foarte multă lumină naturală în zona cel mai des folosită din bucătărie. În acest fel, spălatul vaselor precum și gătitul nu va necesita aprinderea sursei de lumină. Drept urmare, vei face economii la curent și totodată te vei putea bucura de o atmosferă mai plăcută;
  • Dacă instalezi chiuveta sub fereastră, instalațiile pot fi mai simplu de realizat. Drept urmare, dacă abia acum proiectezi construcția casei, ai putea lua în calcul acest loc pentru instalarea chiuvetei. Atât timp cât instalarea se face pe un perete exterior, instalația va fi foarte simplu de realizat. De asemenea, problemele ulterioare pot fi mai ușor de reparat;
  • Spațiul va fi mai bine eficientizat. Drept urmare, dacă bucătăria ta nu este foarte spațioasă, ai un motiv în plus pentru a instala chiuveta sub geamul din bucătărie. De exemplu, dacă ai o bucătărie mică, o poți amenaja pe două laturi iar astfel vei obține suficiente locuri de depozitare, iar spațiul va fi eficientizat la maxim;
  • În final, să nu uităm de priveliștea de care te vei bucura atunci când speli vasele. Această activitate va deveni mult mai plăcută, iar asta sigur te va bucura. Gândește-te doar că îți poți supraveghea copiii care se joacă în curte sau pur și simplu poți admira câmpurile sau orașul în care trăiești. Sună bine? Poate că ar trebui să îți instalezi și tu chiuveta așa.

Montare chiuvetă sub geamul din bucătărie – dezavantaje

Am minți dacă am spune că montarea chiuvetei sub geam oferă doar avantaje. Pentru că este chiar așa, ci există și anumite dezavantaje. Iată care sunt acestea:

  • Pot apărea anumite probleme în ceea ce privește instalarea chiuvetei sub geamul din bucătărie. De regulă, acest lucru se poate întâmpla în cazul apartamentelor de la bloc, acolo unde posibilitățile sunt mult mai limitate spre deosebire de o casă. Va trebui să muți caloriferul, ceea ce nu este tocmai ușor de realizat;
  • Nu vei putea amenaja un picurator de vase deasupra chiuvetei, ceea ce ar putea fi o problemă dacă obișnuiești să usuci vasele în acest mod. Drept urmare, în acest caz va trebui să găsești un alt loc pentru uscarea vaselor;
  • Nu vei putea folosi o sursă de iluminare locală, ceea ce va fi o problemă în mod special noaptea deoarece ziua te vei putea bucura de lumină naturală. Dar, cu puțină creativitate și inspirație, această problemă poate avea totuși și o rezolvare;
  • În final, trebuie să ai în vedere faptul că având chiuveta în apropierea geamului, îți va fi aproape imposibil să îl păstrezi curat. Singura soluție ar ca fereastra să fie instalată la o înălțime mai mare de fereastră.

În final, ar mai trebui să vorbim puțin despre tipul de deschidere a ferestrei de deasupra chiuvetei. Ei bine, recomandarea noastră este să folosești o fereastră glisantă, întocmai pentru ca deschiderea ei să nu te incomodeze.

Mai mult decât atât, te poți întreba dacă trebuie să folosești sau nu o perdea la fereastra din bucătărie, atât timp cât ai o chiuvetă sub aceasta. Ei bine, alegerea îți aparține în totalitate. Alege în funcție de propriile preferințe, astfel încât să te încânte cât mai mult alegerea făcută.

Voi unde v-ați instalat chiuveta din bucătărie? Vă încântă ideea de a o folosi sub fereastră?

Urmărește-mi blogul pe Google News.

Alătură-te celorlalți 5 abonați.
Împărtășește-ți dragostea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.